Bine ati venit! , 20.05.2012
cu noi iti incepi ziua...
HomeNoutatiEvenimenteLegislatieSugestii, sesizariInfo utileLink-uriBioritm
Home arrow Noutati arrow Proiectul noii legi a pensiilor

        Proiectul noii legi a pensiilor: principalele modificări propuse

    Numărul românilor care au ales să se pensioneze înainte de a împlini vârsta-limită permisă de lege a crescut cu 300%, iar al celor care au ieşit  din câmpul muncii acuzând diverse boli - cu 50%. Consecinţa: România avea, în 2009, aproximativ 900.000 de pensionaţi din motive de invaliditate, în timp ce alţi 115.000 de români alegeau să rămână acasă chiar şi cu cinci ani mai devreme decât prevede legea.
   
Însumate, cifrele reprezintă peste un milion de pensionari susţinuţi din bugetul şi aşa deficitar al pensiilor publice, adică aproape 20% din numărul total al pensionarilor din România. Reducerea semnificativă a numărului celor care se pensionează anticipat, de multe ori fără un motiv serios, este motivaţia principală a proiectului noii legi a pensiilor propus de  Ministerul Muncii.
   
Astfel, de anul viitor, românii care vor vrea să stea acasă de la 60 de ani - cu 5 ani mai devreme decât vârsta de pensionare stabilită de viitoarea lege atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi -, vor trebui să se mulţumească cu o pensie mai mică cu până la 45%, faţă de 30% în prezent. Documentul prevede totodată că în perioada de anticipare, persoana nu poate cumula pensia anticipată parţială cu un venit salarial (cu excepţia asociatului unic, asociaţilor comanditari sau acţionarilor).
   
Guvernul vrea să descurajeze pensionările de invaliditate abuzive, nejustificate medical, prin înlocuirea documentelor medicale completate de medicul specialist cu raportul medical de evaluare completat de medicul asigurărilor sociale. În plus, proiectul legii pensiilor prevede şi un „filtru independent”: în cazul în care membrii comisiei care verifică dosarul de pensionare au suspiciuni privind boala viitorului pensionar, îl pot trimite să facă o serie de teste la clinici şi laboratoare private cu care casa de pensii va încheia contracte. De asemenea, proiectul de lege prevede că acordarea gradului III de invaliditate în cazul persoanelor cu boli obişnuite sau accidente nelegate de muncă se va face numai după împlinirea vârstei de 45 de ani. Celelalte persoane din această categorie pot beneficia de recalificare şi reinserţie profesională.
   
În ceea ce-i priveşte pe cei pensionaţi deja pe caz de boală, aceştia ar putea fi convocaţi pentru o nouă evaluare, chiar dacă nu s-a împlinit termenul de unul sau de trei ani prevăzut de lege pentru examinarea periodică.
   
În anul 2009, cheltuielile totale anuale pentru pensii în România au fost de circa 39 miliarde lei, constituind cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare, ponderea acestora în produsul intern brut fiind de 8%, cu tendinţă de creştere. Conform unei revizuiri recente a estimărilor Băncii Mondiale (2009), în urma consultărilor privind măsurile de reformă a legi pensiilor din România, se evidenţiază că la nivelul anului 2050, deficitul creat de cheltuielile cu pensiile din PIB, prin păstrarea sistemului actual, va ajunge la circa 12%. 
    Ca urmare a măsurilor de modificare a vârstelor de pensionare, precum şi de descurajare a accesului la pensionarea anticipată şi de invaliditate, se estimează că  numărul persoanelor care vor primi pensie se va reduce cu circa 253 mii persoane în anul 2010 şi cu circa 284 de mii persoane în anul 2020.
  

    Pentru a consulta proiectul noii legi a pensiilor, apăsaţi aici.
 
Curs valutar
Vremea
20 °C

Cer partial noros
Conditii curente



Temp. reala: 20 °C
Temp. resimtita: 20 °C
Vant: 8.05 Km/h (V)
Umiditate: 78 %
Vizibilitate: 10 Km
Presiune atm.: 982.05 mb
Soarele rasare la: 05:40
Soarele apune la: 20:40
Prognoza pentru astazi


Cer partial noros
15 °C .. 24 °C

Prognoza pentru maine


Cer partial noros
16 °C .. 28 °C



Copyright 2006 © STB-Transloc
Pagini Web By DNL