|
FOARTE IMPORTANT!!! Vezi aici ce instituţii subordonate PMB vor fi restructurate. Întrevedere între reprezentanţii Guvernului, URTP şi TRANSLOC
Vineri, 30 iulie, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a avut loc o întrevedere cu reprezentanţii ministerului, la care a participat o delegaţie din partea Uniunii Române de Transport Public şi a Federaţiei Sindicale TRANSLOC. Principalele subiecte de discuţie au vizat: - concurenţa neloială din toate oraşele ţării practicată de unele firme private de transport persoane, concurenţă ce duce la diminuarea dramatică a încasărilor operatorilor de transport local; - interzicerea tranzitării oraşelor de către vehiculele aparţinând firmelor private de transport persoane, care tranzitează oraşele luând (furând) călătorii operatorilor de transport local; oprirea acestora la marginea oraşelor va duce şi la asigurarea unei protecţii mai bune a mediului şi un trafic urban mai fluent; - legislaţia privind transportul public local şi judeţean; - acordarea licenţelor de traseu pentru programele locale şi judeţe de transport public local, numai de către Consiliile Judeţene. Întrevederea a fost solicitată de către URTP şi TRANSLOC, cu scopul de a prezenta punctul de vedere al celor două organizaţii cu privire la modificarea legislaţiei din domeniul transportului public local şi judeţean. Rezultatul discuţiilor a fost unul pozitiv, urmând ca, odată cu transmiterea modificărilor legislative la Ministerul Administraţiei şi Internelor, părţile să se reîntrunească în vederea ajungerii la un consens acceptat de către reprezentanţii celor două ministere, respectiv al Internelor şi al Transporturilor, precum şi de către partenerii de dialog social. În următoarele două săptămâni, URTP şi TRANSLOC vor face o analiză a transportului public la nivel naţional, urmând ca problemele, odată centralizate, să reprezinte baza discuţiilor de această dată cu premierul Emil Boc, cu scopul găsirii unor soluţii de traversare a acestei perioade de criză, astfel încât acest serviciu de utilitate publică să se desfăşoare în condiţii normale. Interesul Federaţiei Sindicale TRANSLOC pentru susţinerea acestor demersuri este menţinerea locurilor de muncă, finanţarea şi atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea transportului public, achiziţionarea de mijloace noi de transport şi asigurarea cadrului legislativ, în vederea diminuării concurenţei neloiale. |