Home Noutati Informare Dumitru Costin miting 19 mai 2010
|
Întrevedere Guvern – Confederaţii sindicale Informare Dumitru Costin
Dragi colegi, Jos pălăria! Nu se poate spune nimic altceva despre mitingul de miercuri, 19 mai, din Piaţa Victoriei. Jos pălăria, cu mulţumiri din partea mea şi a colegilor mei pentru eforturile pe care le-aţi făcut. A fost impecabil, din toate punctele de vedere, iar pentru asta vă sunt recunoscător vouă, celor care aţi participat la organizare şi mobilizare, şi le sunt îndatorat membrilor de sindicat care au fost alături de noi în Piaţa Victoriei. Vă rog mult să le transmiteţi sindicaliştilor BNS mulţumiri din partea mea şi să le spuneţi că îmi este teamă de ceea ce urmează. Sincer, îmi este teamă, însă cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul lor sper să reuşim să oprim oroarea socială care se anunţă pentru a doua parte a anului 2010. Joi, 20 mai 2010, împreună cu colegii mei de la celelalte confederaţii sindicale (Marius Petcu, Bogdan Hossu, Ion Popescu şi Aurel Cornea), am avut o întâlnire de peste 3 ore cu primul ministru Emil Boc, cu ministrul Finanţelor Publice şi cu ministrul Muncii. În deschiderea discuţiilor Premierul a ţinut să aprecieze faptul că mitingul de ieri s-a desfăşurat sub spectrul responsabilităţii, fără să degenereze în evenimente violente, însă ne-a comunicat de la bun început care este calendarul de acţiuni decis deja de Guvern. Ne-a informat că miercurea viitoare, în data de 26 mai 2010, scrisoarea de intenţie cu FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană va fi aprobată şi imediat după aceasta Guvernul îşi va asuma răspunderea pe un pachet de legi care va reglementa transpunerea măsurilor prevăzute în scrisoare. Politicianul Boc a menţionat că se simte vinovat pentru tot ceea ce s-a întâmplat pe scena politică în ultimii 20 de ani, însă a susţinut că acest Guvern (format din PD-L, UDMR şi Uniunea Naţională pentru Progresul României!) ”are o coerenţă ideologică”. Trecând peste utopiile premierului legate de coerenţa ideologică, partea sindicală a încercat să discute cu echipa guvernamentală punctual pe cele mai importante probleme create de măsurile de austeritate. Astfel, în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar, partea sindicală a cerut să se renunţe la reducerea unitară a salariilor cu 25% şi a propus trei măsuri care, la pachet, pot conduce la atingerea obiectivului de deficit bugetar pentru anul 2010 fără sacrificarea ”pe linie” a bugetarilor. O posibilă măsură este reducerea fondului de salarii cu un oarecare procent (sub nicio formă cu 25% aşa cum doreşte Guvernul), reducere care să fie gestionată la nivelul fiecărui minister sau altui tip de angajator din sectorul bugetar. A doua măsură este reducerea cheltuielilor materiale şi reducerea cheltuielilor de capital (investiţii) care se finanţează din bugetul de stat. În acest fel credem că se va pune presiune pe ordonatorii de credite care, în mod normal, ar trebui să înceapă să utilizeze fondurile europene, cel puţin pe zona cheltuielilor de capital. Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene este cea de a treia măsură din pachetul ce poate ajuta România să se încadreze în ţinta de deficit. Nu credem că ordonatorii de credite vor accepta varianta utilizării fondurilor europene pentru a finanţa investiţiile pentru că, aşa cum mulţi dintre dumneavoastră deja ştiţi, finanţarea europeană presupune rigurozitate, transparenţă şi respectarea în totalitate a legislaţiei. Adică nu jafuri, nu furăciune, nu devalizarea bugetului public aşa cum s-a întâmplat (şi se mai întâmplă încă) până acum. Propunerea părţii sindicale nu a fost acceptată, aşa cum nu a fost acceptată nici propunerea legată de introducerea impozitului pe venitul global de la 1 ianuarie 2011 şi nici cererea de a se renunţa la impozitarea tichetelor de masă. Singura variantă ce ar putea fi acceptată de Guvern cu privire la tichetele de masă ar fi să se renunţe la impozitarea acestora pe partea angajatorului şi să plătească doar angajatul un impozit de 16% aplicat la valoarea tichetelor. Aşa cum le-am spus şi prim-ministrului şi celor doi miniştri prezenţi, ca de fiecare dată Guvernul preferă să arunce povara tot pe salariat, cel care oricum plăteşte taxe şi impozite consistente. În ce priveşte pensiile, aşa cum ne-au informat reprezentanţii Guvernului, tăierea cu 15% se va face de la un capăt la altul, indiferent de valoarea pensiei! Unul dintre domeniile în care Guvernul a declarat că îşi mai poate ”nuanţa” poziţia a fost cel al asistenţei sociale însă pe zone minore, de genul menţinerii valorii alocaţiei pentru persoanele cu handicap sau menţinerii valorii indemnizaţiei acordate veteranilor. Mai mult de atât nu s-a putut discuta pentru că ”încă se mai fac calcule”, ne-au informat reprezentanţii Executivului. Legat de salariul minim pe economie, cererea părţii sindicale ca acesta să fie majorat la 705 RON de la 1 iunie 2010 a fost respinsă categoric. Potrivit reprezentanţilor Guvernului, se ia în calcul posibilitatea unei majorări începând cu data de 1 ianuarie 2011. Ministrul Finanţelor Publice a propus ca salariul minim pe economie să fie introdus ca indicator în strategia fiscal-bugetară a României şi să se proiecteze un calendar de majorare pe mai mulţi ani. Unul dintre subiectele cele mai importante luate în discuţie a fost articolul 19 din memorandumul cu FMI prin care Guvernul îşi ia angajamentul să modifice Codul Muncii şi celelalte legi care reglementează relaţiile de muncă din România în sensul flexibilizării pieţei muncii. Aşa cum v-am informat anterior, articolul menţionat prevede măsuri de flexibilizare a timpului de lucru, de reducere a costurilor angajării şi concedierii şi o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte salariile. Partea sindicală a cerut eliminarea oricăror referiri la modificarea Codului Muncii şi a pachetului de legi care reglementează relaţiile de muncă, însă reprezentanţii Guvernului s-au arătat dispuşi să accepte doar mici ”corecţii”. Având în vedere felul în care au decurs discuţiile de astăzi, am informat partea guvernamentală (ca răspuns la curiozitatea lor în ce priveşte intenţiile noastre) că vom uza de toate prerogativele constituţionale şi libertăţile specifice unui stat de drept, inclusiv de dreptul la grevă generală. În cadrul unei întâlniri pe care am avut-o ulterior cu colegii din mişcarea sindicală s-a hotărât să acţionăm unitar în perioada imediat următoare, astfel: 1. Începând de vineri, 21 mai 2010, la nivelul filialelor judeţene ale confederaţiilor sindicale vor fi organizate întâlniri în teritoriu cu parlamentarii din TOATE partidele. Vă rog să colaboraţi cu colegii dumneavoastră din alte confederaţii, să identificaţi locaţii de întâlnire şi să îi puneţi pe parlamentari faţă în faţă cu lucrătorii pe care îi reprezentăm cât şi cu reprezentanţi ai pensionarilor. Cereţi-le aleşilor uninominal să voteze deschis, transparent – astfel încât alegătorii să ştie cine şi cum a votat – indiferent că este vorba de o moţiune de cenzură sau de asumarea răspunderii. În acest fel vom putea vedea în ce măsură se respectă voinţa cetăţenilor şi îi vom cerne în cunoştinţă de cauză pe cei care vor să facă politică în interesul alegătorilor de cei care trebuie să dispară din viaţa politică. Marţi, 25 mai 2010, aşteptăm informări din partea dumneavoastră despre cum au decurs discuţiile cu parlamentarii. Vă rog să ne informaţi inclusiv cine a refuzat invitaţia, cine a amânat, cine nu a putut fi contactat, etc. La nivel central vom face şi noi acelaşi lucru. Estimăm că votul în Parlament pe marginea pachetului de legi care vor pune în practică măsurile Guvernului va avea loc în maxim două săptămâni, aşa că trebuie să utilizăm cât mai eficient timpul pe care îl avem la dispoziţie. 2. Mobilizarea membrilor de sindicat şi organizarea de proteste (în conformitate cu prevederile legale) în ziua în care va avea loc votul în Parlament fie pe o moţiune de cenzură, fie pe asumarea răspunderii. La Bucureşti vom avea o delegaţie prezentă la Parlament şi vom organiza un lanţ uman în jurul Palatului, însă vă recomandăm să faceţi demersuri pentru acţiuni de protest şi la nivel teritorial. 3. Strângerea de semnături pentru declanşarea grevei începând cu data de 31 mai 2010. Sindicaliştii din educaţie şi din alte zone bugetare au început deja demersurile pentru declanşarea grevei generale. Sindicatele din celelalte sectoare trebuie să înceapă demersuri similare şi să strângă semnăturile necesare pentru grevă. Fac apel la federaţii, având în vedere şi deciziile celui mai recent Birou Executiv al BNS, să organizeze întâlniri la nivelul sindicatelor, să informeze lucrătorii despre măsurile Guvernului şi să înceapă cât mai repede cu putinţă strângerea de semnături. Toţi lucrătorii din România vor fi loviţi dur de planul de austeritate al Guvernului, nu doar sectorul bugetar. Sectorul privat se va folosi de acest moment de ”austeritate generală” pentru a reduce drastic salariile şi numărul de angajaţi şi se va folosi de acest moment pentru a reduce drepturile câştigate de lucrători în ultimii 20 de ani. Aştept informaţii din partea dumneavoastră la începutul săptămânii viitoare în ce priveşte întâlnirile cu parlamentarii şi activitatea de strângere de semnături. Mitingul de miercuri a fost impecabil şi vă mulţumesc încă o dată pentru tot ce aţi făcut,
Dumitru Costin, Preşedinte BNS |
|
|
|
Vremea |
|
|
 |
-8 °C
Ninsoare
|
Conditii curente

Temp. reala: -8 °C
Temp. resimtita: -18 °C
Vant: 37.01 Km/h (NE)
Umiditate: 91 %
Vizibilitate: 2 Km
Presiune atm.: 1015.92 mb Soarele rasare la: 07:26
Soarele apune la: 17:30
|
Prognoza pentru astazi

Vant puternic
-14 °C .. -8 °C
|
Prognoza pentru maine

Vant puternic
-18 °C .. -9 °C
|
|
|