Bine ati venit! , 20.05.2012
cu noi iti incepi ziua...
HomeNoutatiEvenimenteLegislatieSugestii, sesizariInfo utileLink-uriBioritm
Home arrow Noutati arrow Decizii care au aruncat in colaps sistemul de pensii

                     Decizii care au aruncat în colaps sistemul de pensii
 

   
Pensionarea pentru a masca şomajul, mutarea banilor de la pensii pentru a acoperi găurile bugetare, vârstele prea mici de pensionare  şi pensiile speciale au aruncat sistemul în faliment. Dacă în 1989, trei salariaţi susţineau un pensionar iar fondul de pensii era pe plus, în 2009, un angajat ţinea în spate un pensionar şi bugetul pentru pensii avea minus aproape 2 miliarde dolari. 
    La sfârşitul anului 1989, România avea 8 milioane de salariaţi şi 2,6 milioane de pensionari, la care se adăuga un milion de agricultori. Rata de dependenţă (raportul între numărul de angajaţi care contribuie la fondul asigurărilor sociale de stat şi numărul beneficiarilor) era una confortabilă, de 3,4 angajaţi la un pensionar, fondul de pensii având un excedent de 500 de milioane de USD.
   
În primii doi ani după Revoluţie numărul pensionarilor a crescut cu 600.000 de persoane, datorită decretului - lege nr. 60, dat în martie 1990. Decretul respectiv permitea pensionarea cu 4 ani mai devreme pe caz de boală şi cu 2 ani mai devreme în cazul pensionării anticipate normale. Astfel, femeile au ieşit din activitate la 53 de ani, iar bărbaţii la 58 de ani. Decizia este justificată prin compensarea anulării în anii '80 a unei serii de prevederi cu privire la pensionarea celor din grupele grele de muncă. Sistemul de pensii nu a fost dezechilibrat doar de numărul pensionarilor, ci şi de scăderea semnificativă a numărului de salariaţi, în urma privatizărilor prin lichidare, prin care întreprinderile erau cumpărate pe mai nimic, se vindeau activele şi apoi se speculau terenurile.
   
Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), în perioada1992 - 1996 alţi 500.000 de salariaţi au devenit pensionari. Mare parte dintre aceştia erau şomeri apăruţi după primele privatizări, dar şi alte categorii. În plus, 1996 a fost anul în care fondul de pensii a intrat pe deficit (0,23% din PIB), fiind necesare mici împrumuturi de la Trezoreria statului pentru a se acoperi pierderile.
   
În anii următori au fost aplicate mari proiecte de restructurare la nivel naţional, care au dus la disponibilizări masive - în 2000, rata şomajului era de 10%. Devenea din ce în ce mai clar că aveam o problemă gravă şi în 1998 s-a început lucrul la un nou proiect al legii pensiilor. După finalizarea lui, proiectul a fost dezbătut doi ani în Parlament şi a intrat în vigoare abia în 2001.  Legea a fost însă deformată de cele 57 de reglementări ulterioare care au introdus categorii de privilegiaţi. Pensiile speciale, de exemplu, care instituie un regim preferenţial pentru pensionarea magistraţilor, parlamentarilor, ambasadorilor şi piloţilor civili, au fost introduse rând pe rând, de către parlamentari, din 2003 şi până în 2008. Numărul persoanelor cu pensii speciale a ajuns în 2009 la 330.000 de persoane.  
   
Punctul critic, în care numărul pensionarilor de la asigurările de stat (fără foştii agricultori) a depăşit numărul salariaţilor din economie a fost atins în decembrie 2001. De atunci, evoluţia a fost una negativă, astfel încât în luna noiembrie 2009 existau 4,364 milioane de salariaţi şi 4,742 pensionari (fără pensionarii din agricultură). Prin urmare, 10 salariaţi au ajuns să susţină 11 pensionari.
   
În perioada 2004-2008 cheltuielile cu pensiile au ajuns la 13 miliarde de USD (9,2 miliarde de Euro) pentru că valoarea punctului de pensie a crescut de la 295 de lei, cât era în ianuarie 2005, la 697,5 lei. În 2009, deficitul bugetului fondului de pensii a fost de circa 1,5 miliarde de Euro, iar cel pentru 2010 este estimat la 1,8 miliarde de Euro.
    Noua Lege privind sistemul unitar de pensii publice
   
Potrivit noului proiect de lege a pensiilor, vârsta legală de pensionare va fi egalizată la 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Miercuri, 10 februarie, proiectul a fost aprobat de Guvern, urmând ca documentul să fie transmis Parlamentului spre dezbatere prioritară.
   
Noua lege elimină acordarea abuzivă a pensiilor de invaliditate (în număr majorat de la 600.000 persoane în 2001 la 900.000 persoane în 2009) şi a pensiilor anticipate parţial (cu un număr ajuns la 105.000 persoane în 2009, triplu faţă de anii anteriori). În plus, pensiile speciale vor fi recalculate potrivit principiului contributivităţii
    Proiectul propune următoarele soluţii:
- Creşterea vârstei medii de pensionare la 65 de ani sau mai mult.
- Eliminarea inechităţilor din sistem, reducerea pensiilor aberante şi unificarea sistemului public de pensii.
- Lărgirea bazei de persoane care contribuie.
- Verificarea pensionărilor de boală. 
 
Curs valutar
Vremea
21 °C

Cer partial noros
Conditii curente



Temp. reala: 21 °C
Temp. resimtita: 21 °C
Vant: 8.05 Km/h (V)
Umiditate: 73 %
Vizibilitate: 10 Km
Presiune atm.: 982.05 mb
Soarele rasare la: 05:40
Soarele apune la: 20:40
Prognoza pentru astazi


Cer partial noros
15 °C .. 24 °C

Prognoza pentru maine


Cer partial noros
16 °C .. 28 °C



Copyright 2006 © STB-Transloc
Pagini Web By DNL