Home Noutati Consideratii privind consecintele Deciziei nr.1276
|
CONSIDERAŢII privind consecinţele Deciziei nr. 1276/12.11.2010 pronunţate de către Curtea Constituţională a României, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35, alin.(1) teza finală din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în M.Of. al României cu nr. 746/09.11.2010
Pentru a fundamenta aceste consideraţii, supunem atenţiei textul criticat în excepţia de neconstituţionalitate: Art. 35, alin.(1): „Membrii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariaţi, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activităţi sindicale, fără afectarea drepturilor salariale.” În acest context, teza finală, cea bolduită în citatul de mai sus, a fost considerată de Curte ca neconstituţională, invocându-se o pretinsă « …sarcină excesivă impusă angajatorului, de natură a-i afecta esenţa dreptului de proprietate.» În legătură cu această Decizie, vă prezentăm punctul de vedere al BNS, prin intermediul Dl. Ovidiu Jurcă, Vicepreşedinte BNS, care precizează următoarele: 1. Decizia CCR se referă strict la neconstituţionalitatea unei dispoziţii din LEGE, în speţă ultima teză din art.35, alin. (1) din Legea sindicatelor. Prima concluzie este cea potrivit căreia dreptul la zile pentru activitate sindicală nu a fost pus în discuţie şi nu a fost contestat, el urmând să existe ca atare. 2. Decizia CCR nu produce efecte asupra contractelor colective de muncă în vigoare, în sensul eliminării de drept, a dispoziţiilor referitoare la drepturile aleşilor sindicali. CCM-ul fiind un act de voinţă liber exprimată de către părţile semnatare, nu poate fi considerat ca o constrângere externă, aşa cum apare în Decizia CCR legată de teza finală din art.35, alin.(1), ci din contră, ca un act de voinţă liber exprimată. Cu alte cuvinte, dacă există expres menţionate dispoziţii, în sensul recunoaşterii dreptului la zile pentru activitate sindicală fără afectarea drepturilor salariale, acestea sunt şi rămân perfect valide, până ce părţile vor conveni în alt fel sau le vor prelungi. Subliniez încă o dată că orice convenţie de acest gen, care nu contravine unei legi, care nu încalcă o interdicţie expresă şi care este încheiată prin liber consimţământ, este validă şi produce efecte juridice. Dispoziţia ca un element constitutiv al dreptului de proprietate, permite angajatorului să hotărască asupra neafectării drepturilor salariale ale aleşilor sindicali pe perioada exercitării activităţii sindicale conform CCM-ului aplicabil. Acest tip de raţionament este valabil în cazul oricărei forme de proprietate, publică sau privată, sub condiţia ca decizia să fie luată de cei în drept sau care au împuternicirea să o facă. De alt fel, dispoziţiile art. 223, alin. (3) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii prevăd foarte clar, că « …(3)Alte măsuri de protecţie a celor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor sunt prevăzute în legi speciale şi în contractul colectiv de muncă aplicabil.» 3. Raţionamentul de mai sus se bazează şi pe alte situaţii similare, situaţii în care nimeni până acum nu s-a gândit să invoce neconstituţionalitatea unor texte de lege sau să conteste pertinenţa acestora. Legea sănătăţii şi securităţii în muncă, Legea Contractului colectiv sau Codul Muncii prevăd o serie de activităţi pe care le prestează aleşii sindicali în timpul programului şi de multe ori peste program împreună cu angajatorii, activităţi care sunt considerate timp efectiv lucrat. Aş enumera doar câteva: şedinţe ale Comitetului de Sănătate şi Securitate în Muncă, Comisiilor de negociere a CCM, Comisiilor paritare, Comisiilor de disciplină, Comisiilor de evaluare profesională, Comisiilor de angajare, CA sau similare. Raportat la incidenţa a 3-5 zile pentru activităţi strict sindicale, cele mai sus enumerate sunt mult mai numeroase şi nu au creat probleme până în prezent. De altfel, sindicatele desfăşoară o activitate preponderent dedicată promovării dialogului social cu principala consecinţă în edificarea şi consolidarea păcii sociale, atât la nivel de unitate cât şi la niveluri superioare. Această activitate are un preţ greu de cuantificat, dar preţul plătit de către angajatori prin « neafectarea drepturilor salariale » este de departe mult mai mic. Nu pot încheia fără a sublinia un aspect. Decizia CCR ne aduce aminte că în orice lucru sau activitate trebuie să existe măsură. |
|
|
|
Vremea |
|
|
 |
21 °C
Cer partial noros
|
Conditii curente

Temp. reala: 21 °C
Temp. resimtita: 21 °C
Vant: 8.05 Km/h (V)
Umiditate: 73 %
Vizibilitate: 10 Km
Presiune atm.: 982.05 mb Soarele rasare la: 05:40
Soarele apune la: 20:40
|
Prognoza pentru astazi

Cer partial noros
15 °C .. 24 °C
|
Prognoza pentru maine

Cer partial noros
16 °C .. 28 °C
|
|
|