Bine ati venit! , 20.05.2012
cu noi iti incepi ziua...
HomeNoutatiEvenimenteLegislatieSugestii, sesizariInfo utileLink-uriBioritm

Normă
din 23/11/2007
de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007


Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din 03/12/2007
Actul a intrat in vigoare la data de 03 decembrie 2007


CAPITOLUL I
Dispoziţii generale


   Art. 1. - Serviciul de transport public local trebuie să asigure cerinţele de deplasare a cetăţenilor în interiorul comunei, oraşului/municipiului sau judeţului, în funcţie de cererea de transport şi de capacitatea disponibilă.
   Art. 2. - Modul de organizare şi funcţionare a serviciilor de transport public local de persoane are ca obiective:
   a) asigurarea competiţiei dintre operatori şi deschiderea pieţei;
   b) creşterea calităţii şi eficienţei serviciului de transport public local de persoane;
   c) asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane şi stabilirea tarifelor;
   d) creşterea siguranţei în exploatare şi asigurarea continuităţii serviciului de transport public local de persoane.
   Art. 3. - (1) Consiliile judeţene sunt obligate să înfiinţeze, prin hotărâre, autorităţi judeţene de transport, prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public local de persoane prin servicii regulate, desfăşurat între localităţile judeţului, inclusiv în cazul în care acestea au înfiinţat o asociaţie în conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, precum şi să înfiinţeze societăţi de transport public judeţean de persoane prin curse regulate necesare, dacă acestea nu există.
   (2) Consiliile locale sunt obligate să înfiinţeze, prin hotărâre, un compartiment sau un serviciu specializat de transport local în subordinea primăriei comunei, oraşului/municipiului, care reprezintă autoritatea de autorizare pentru serviciile de transport public local.
   (3) Primăria Municipiului Bucureşti va înfiinţa prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe aria sa de acoperire administrativ-teritorială, în cadrul aparatului propriu, Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti.
   (4) Autorizarea autorităţilor de transport se face de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, în conformitate cu Regulamentul-cadru de autorizare a compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul administraţiei publice locale atât ca autorităţi de autorizare, cât şi ca operatori de transport rutier.
   (5) Unităţile administrativ-teritoriale se pot asocia în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, pentru organizarea în comun a transportului public de persoane.

Descarca tot documentul
 
Curs valutar
Vremea
21 °C

Cer partial noros
Conditii curente



Temp. reala: 21 °C
Temp. resimtita: 21 °C
Vant: 8.05 Km/h (V)
Umiditate: 73 %
Vizibilitate: 10 Km
Presiune atm.: 982.05 mb
Soarele rasare la: 05:40
Soarele apune la: 20:40
Prognoza pentru astazi


Cer partial noros
15 °C .. 24 °C

Prognoza pentru maine


Cer partial noros
16 °C .. 28 °C



Copyright 2006 © STB-Transloc
Pagini Web By DNL