Ministerul Sănătăţii
Norme
din 27/01/2006 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 147 din 16/02/2006
de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
CAPITOLUL I Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale
A. Declaraţia privind obligaţiile de plată către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate privind contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii Art. 1. - (1) Evidenţa obligaţiilor de plată către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se realizează pe baza Declaraţiei privind evidenţa obligaţiilor de plată către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii, conform modelului prezentat în anexa nr. 1. (2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune lunar, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator, la data stabilită de casa de asigurări de sănătate, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii. (3) Declaraţia privind obligaţiile de plată va fi însoţită, după caz, de declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor care au beneficiat de concedii şi indemnizaţii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, al cărei model este prezentat în anexa nr. 2, şi de exemplarul 2 al certificatelor de concedii medicale. (4) Declaraţiile prevăzute la alin. (1) şi (3) se depun pe suport hârtie, cu semnăturile persoanelor autorizate şi cu ştampila angajatorului, şi în format electronic, conform Metodologiei de transmitere pe cale electronică a declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor care au beneficiat de concedii şi indemnizaţii şi a obligaţiilor de plată către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii, prevăzute în anexa nr. 3. Art. 2. - (1) Persoanele juridice şi persoanele fizice, în calitate de angajator, care, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, au obligaţia de plată a contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate depun declaraţia privind obligaţiile de plată la casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au sediul social, respectiv domiciliul. (2) În cazul în care angajatorii persoane juridice au sucursale şi/sau puncte de lucru, aceştia depun declaraţia privind obligaţiile de plată, cumulat, atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru activitatea sucursalelor şi/sau a punctelor de lucru. Art. 3. - Instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj se asimilează angajatorului, având obligaţia să depună declaraţia privind obligaţiile de plată potrivit prevederilor art. 1. Art. 4. - (1) Casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a verifica şi de a valida datele cuprinse în declaraţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. (2) În cazul în care după validarea datelor se constată neconcordanţe care implică rectificarea datelor şi/sau a sumelor cuprinse în declaraţiile iniţiale, casele de asigurări de sănătate vor transmite angajatorilor sau asimilaţilor acestora o notificare. (3) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data confirmării de primire a notificării, angajatorii sau asimilaţii acestora au obligaţia de a transmite la casele de asigurări de sănătate, după caz, declaraţii rectificative conform modelelor prezentate în anexele nr. 1 şi 2.
Descarca tot documentul
|