Home Evenimente URTP aniverseaza 20 ani
|
URTP aniversează 20 de la înfiinţare
Anul acesta, partenerii noştri de dialog social de la Uniunea Română de Transport Public aniversează două decenii de la înfiinţare. Cu această ocazie, joi, 13 mai, a fost organizată la Bucureşti o conferinţă la care au luat cuvântul specialişti în domeniul transportului public urban din Europa şi la care au participat reprezentanţi din regiile de transport în comun din întreaga ţară. Totodată, vineri, 14 mai, începând cu orele 10.00, este programată a avea loc festivitatea propriu-zisă de Aniversare a 20 ani de la înfiinţare, eveniment în cadrul căruia va fi proiectat şi un film de prezentare a celor mai importante momente din istoria asociaţiei. Cu această ocazie, Federaţia Sindicală TRANSLOC le transmite sincere felicitări, cu atât mai mult cu cât organizaţia noastră sărbătoreşte la rândul ei anul acesta împlinirea aceeaşi venerabile vârste de 20 ani! Ne bucurăm să fim alături de colegii noştri, cu care ne-am aşezat de atâtea ori de-a lungul timpului la masa negocierilor, astfel încât să găsim cele mai bune soluţii de promovare a drepturilor şi îmbunătăţire a condiţiilor de muncă pentru toţi angajaţii din transportul public din România. După căderea regimului comunist şi înfiinţarea noastră ca organizaţie sindicală, respectiv organizaţie patronală în 1990, nu ne-a fost deloc uşor, mai ales că nu aveam niciun fel de experienţă, doar că voiam o schimbare radicală în transportul public, în viaţa noastră, a fiecăruia. Eram entuziasmaţi şi optimişti; voiam să schimbăm mentalitatea, să ne schimbăm şi noi, să-i ajutăm pe semenii noştri. Aşa că ne-am aşezat la treabă cu seriozitate şi speranţă; ne-am fixat mai multe obiective pe termen scurt şi lung şi am ţinut să le realizăm. Privind astăzi în urmă, putem spune că suntem mulţumiţi de drumul pe care l-am parcurs împreună şi de rezultatele pe care nu le-am fi obţinut fără înţelegerea şi sprijinul lor. URTP este asociaţia profesională a operatorilor de transport public din România, înfiinţată în 1990. Este o organizaţie independentă, neguvernamentală şi apolitică, desfăşurând activităţi non-profit în domeniul transportului public. De asemenea, reprezintă asociaţia patronală în acest sector de activitate. |
|
|
|
Vremea |
|
|
 |
-8 °C
Ninsoare
|
Conditii curente

Temp. reala: -8 °C
Temp. resimtita: -18 °C
Vant: 37.01 Km/h (NE)
Umiditate: 91 %
Vizibilitate: 2 Km
Presiune atm.: 1015.92 mb Soarele rasare la: 07:26
Soarele apune la: 17:30
|
Prognoza pentru astazi

Vant puternic
-14 °C .. -8 °C
|
Prognoza pentru maine

Vant puternic
-18 °C .. -9 °C
|
|
|